Mereu m-au fascinat lăzile de zestre. Ascund atâtea vise, atâtea speranțe, unele au auzit șoapte de dragoste, altele au ascultat plânsete și momente triste…
Fiecare are istoria ei, știută sau nu, și simt parcă mai multe energii îngropate în aceste piese, decât în oricare altele. Doar faptul că au adăpostit straiele cele mai bune, așternuturile de sărbătoare, dantele și broderii prețioase, mi se pare fabulos. La fel de interesant este să ghicești după cît de împodobite sunt sau boieresc lucrate, dacă au venit din niște familii mai cu stare sau au fost cumpărate și umplute cu mari sacrificii, ca să nu se “facă de râs” în fața comunității.
Așa că, atunci când am de recondiționat o asemenea piesă, mă apropii cu sfială și smerenie de ea, o studiez ceva vreme și apoi încerc să-mi imaginez cum i-ar plăcea posesoarei ei inițiale s-o fac.
O curăț atât de praf, cât și de supărări și tristeți, o tratez de cari, repar urmele lăsate de vreme, încerc unde se poate să păstrez ceva lemn la vedere, tratez antitanini toată suprafața, schimb (dacă este cazul) balamalele.
Lada lucrată de curând a fost facută pentru cineva mai modest (bănuiesc), nu era foarte bine finisată la interior, avea doua balamale diferite ca dimensiuni, încuietoarea era pusă nu chiar la mijloc, sertarul nu era protejat cu nimic, drept urmare….surprizăăă: cari activi!
Arăta ca un obiect făcut la repezeală de un meșter care nu și-a bătut foarte tare capul cu ea. Nu știu foarte multe despre ce parcurs a avut între momentul producerii ei, până a ajuns la mine, dar, după cum arăta, nu cred ca a fost prea iubită în ultimii ani. A stat într-o magazie uitată și prăfuită, doar carii activi i-au ținut de urât o vreme.
Când am văzut-o pe terasa noastra mi-a venit să plâng. O săptămână m-am tot
învârtit pe lânga ea, apoi am zis:”hai, la treabă!”.
Primul pas a fost curățarea de praf și alte nenorociri cu lavetă cu apa și săpun ca să văd cât mai bine despre ce este vorba. Apoi am început șlefuirea: avea aplicat în zonele vizibile un lac transparent.
După șlefuire am desprăfuit din nou, am curățat cu alcool tehnic (avea inclusiv niște pete de grăsime sau produs petrolier pe capac). A urmat aplicarea tratamentului anticari cu Bochemit Plus (eradicare) în două etape. În prima fază am aplicat soluție 10% cu apă prin pensulare în două straturi, la 24h distanță, iar în găurile de cari soluția a fost injectată (apoi lada a fost închisă într-un sac imens de plastic și lăsată la soare pentru două săptămâni).
Apoi a urmat etapa a doua în care am repetat aplicarea la fel cu prima oara, doar ca de data aceasta am aplicat solutia la pistol ca să fiu convinsă că ajunge suficient în toate ungherele lăzii. Am injectat din nou cu seringa soluția în fiecare gaură. Am închis lada în sac și a stat iar două săptămâni.
Am testat după această perioadă dacă carii mai sunt activi, așezând în zonele în care găsisem rumeguș fin inițial o pânză închisă la culoare, curată și am protejat de vânt din nou lada cu un sac de plastic. După o săptămână am deschis și verificat: totul era curat așa că mă puteam apuca de etapa urmatoare.
Am ales să vopsesc lada inclusiv în partea de dedesupt pentru că acolo avea multe reparații cu chit în zonele unde a avut găuri de cari și n-ar fi arătat bine băițuită. La interior și spatele lăzii am ales să aplic două straturi de baiț în nuanța nuc, apoi un strat de lac mat.
Vopsirea a fost făcută cu vopsea Chalk Paint Annie Sloan în nuanța Chateau Grey ( un olive mai deschis), din care a fost nevoie să aplic trei straturi pentru o acoperire perfectă. Am avut senzația că Bochemitul aplicat din belșug făcea vopseaua să alunece pe suprafață și să prindă mai greu decât o făcea în mod normal. Am avut surpriza chiar să descopăr că banda adezivă de hârtie nu avea aderență deloc peste Bochemit (am trecut-o la lecții învățate). În plus, erau multe zone cu reparații unde clar era nevoie de trei straturi.
La capac, unde vă povesteam că am văzut de la început niște pete ca de grăsime, am încercat întâi să aplic vopseaua, dar grăsimea impregnată în profunzime în lemn ieșea prin vopsea.
Am oprit vopsirea și am dat două straturi de Kvistlack antitanini: chiar dacă produsul este gândit pentru blocarea taninilor din lemn, el merge folosit și în situații în care lemnul are diverse grăsimi sau chiar rășini dubioase ce ies prin vopsea. Am continuat apoi vopsirea liniștită.
La 24h după ultimul strat de vopsea, am aplicat lacul în trei straturi
pentru o protecție suficientă.
A urmat apoi șablonarea (adică partea
distractivă și spectaculoasă a decorării). Faptul că am putut aplica un model săsesc a fost un plus si am folosit doua șabloane de dimensiuni diferite de la Șabloane decorative reutilizabile.
Prefer să șablonez după aplicarea lacului din mai multe motive:
1. suprafața este mai fină și șablonarea se face mai ușor
2 .în caz că greșești și nu-ti place rezultatul poți șterge imediat cu o lavetă umedă (am pățit, am rezolvat)
3. dacă lăcuiești după șablonare e posibil ca lacul să-ți dilueze și să-ți “plimbe” culoarea din model (am pățit la prima piesa lucrată, am învățat lecția).
4. am preferat să sigilez șablonarea cu ceară, soluție perfectă dacă șablonarea nu este într-o zonă foarte solicitată sau nu poate fi în contact mai mult timp cu apa.
Pentru șablonare am folosit culorile Burgundy, Emperor Silk, Arles, Cream si Olive mixat cu Amsterdam Green (dupa probe si dezbateri cu Dana de la Recodecoart in telefon).
La final mi s-a părut că o ușoară antichizare cu ceară Annie Sloan Dark este exact ce trebuie pentru un look final perfect.
Și nu m-am inselat 😊
Acum lada este înapoi la casa ei, frumoasă și veselă, pregătită pentru adăpostit noi comori și pentru ascultat povești frumoase.
Ai găsit acest articol folositor?
- Da
- Nu