Workshop
Se numește workshop sau, mai pe românește, atelier.
Ce facem în cadrul unui workshop? În primul rând, ne simțim bine, uităm de griji, uităm de job, de probleme, de tot. Meșterim una-alta, funcție de tema întâlnirii, ne descoperim talente nebănuite, bem un ceai, o cafea, ronțăim ceva și plecăm acasă cu un lucrușor făcut cu propriile mâini și cu o stare muuuult mai bună decât la venire.
Funcție de tipul de workshop, poate dura între 2 și 4 ore sau chiar două zile a câte 4 ore la cele legate de decorarea unei piese de mobilier mic.
Deoarece suntem distribuitori ai produselor Annie Sloan și Iron Orchid Designs, principalele workshop-uri sunt legate de produsele lor fabuloase.
Învățăm tehnici de antichizare, diverse tehnici de aplicare și decorare pe diverse obiecte pe care le luați apoi acasă. Lucrăm cu vopsea, tuș, ștampile, transferuri, mulaje și lut, ceară de multe feluri, lac mat, lucios sau perlat și foarte multe alte materiale de care poate nici n-ai auzit până azi.
Să nu uit să menționez că toate astea se pot desfășura la Soul Paint Atelier, în Bacău, într-o atmosferă extrem de caldă și confortabilă sau, se pot organiza evenimente corporate la locații solicitate de firmă (gen team building) sau evenimente private la aniversări.
În urma participării la workshop ai și reducere de 10% la produsele din magazin pentru următoarele două săptămâni.
Poți face cadou un workshop unei persoane dragi pasionată de meșterit sau poți să-ți oferi ție câteva ore de relaxare.
Ce-ți promit eu?
Că vei pleca acasă cu multă inspirație, cu o stare tare faină și că o să mai vrei să vii.
Atenție, creează dependență!
Te aștept cu mult drag,
Adriana de la Soul Paint Atelier