G-GCJ1M66PWW Descriere curs măsuță de cafea
top of page
Soul Paint Atelier Bacau Masuta DIY Reconditionare Mobilier IOD KIT Incepatori Annie Sloan

Descriere curs măsuță de cafea

Ce este acest atelier?

Este un curs distractiv în care luăm o masuță (pe care o oferim noi) și o transformăm într-o mică bijuterie cu ajutorul vopselelor Annie Sloan și a accesoriilor IOD.

Este workshopul preferat al multor cursanți, deoarece este potrivit pentru un începător, dar poate fi parcurs și dacă ai mai făcut alte ateliere de vopsire mobilier, fără să fie plictisitor.

Ce este absolut fabulos la acest curs? Faptul că vei putea lucra în stilul tău propriu, alegând culorile singur(ă) funcție de ambientul în care va sta măsuța, alegând modelul de transfer aplicat și ștampila potrivită, plus orice mai pui pe măsuță. E de reținut că mai mult nu este obligatoriu mai bine, iar eleganța e dată de simțul măsurii. 

Sunt alături de tine să te ajut în acest proces pas cu pas. 

Ce ar trebui să reții?

Că parcurgem mare parte din pașii pe care îi facem într-o recondiționare de mobilier clasică, mai ales partea distractivă de vopsire și decorare. Dar povestim și despre etapele recondiționării unei piese de mobilier veche, arătăm produsele potrivite, vă povestim cum alegeți corect tratamentele adecvate (anticari, antitanini, șlefuire sau nu, chituire, etc).

Cu ce vei pleca acasă după acest curs?

Pe lângă reducerea de 10% pentru două săptămâni la achiziția de materiale din atelier, desigur, vei avea cunoștințele de bază necesare pentru o recondiționare sau o reinterpretare de mobilier, vei cunoaște diferența între restaurare și reconditionare, dar mai ales vei avea curaj și inspirație să te apuci de treabă. Îți vom transmite pofta pentru culoare și transformare la pachet cu baza de cunoștințe necesară.

Cursul durează 4 – 4,5 ore, cu o etapă preliminară de aproximativ o oră înainte cu o zi (pe care o poți lucra tu sau o rezolvăm noi dacă nu ai vreme).

Toate materialele necesare sunt oferite de noi, tu doar vii cu întrebări și curiozități.

Suntem alături de tine cu răspunsuri și inspirație în curs, dar și oricând ai nevoie după aceea.

Cum vom lucra?

În multe tehnici 😊

  • vopsire netedă ( cu chalk paint sau satin paint)

  • de ce șlefuim la vopsirea pe lemn crud și cum o facem

  • ștampilare cu ștampile IOD

  • sigilare cu lac (tips&tricks pentru o sigilare reusită)

  • aplicare de transferuri IOD

  • opțional pe picioare sigilare cu ceară

  • opțional decorare pe picioare cu ceară metalizată sau acrilic metalizat

La final iei măsuța acasă și te bucuri de ea împreună cu cei dragi.

Call 

  +40 740 311 328  

Email 

Follow

  • Facebook
  • Instagram
bottom of page