Sunt una din cele mai statice persoane în viață.
În sensul că plec greu de acasă, prefer locuri cunoscute pentru concedii și câte un weekend out la 3 luni.
Ieșirile gen city-break cu peste 25.000 de pași pe zi nu sunt pentru mine, am oameni dragi și rude la fel de dragi prin alte țări ce mă tot cheamă în vizită și eu răspund politicos “sigur, cât de curând”.
Ei bine, în acest context (plus faptul că nu zburasem niciodată cu avionul), a apărut provocarea distribuitorilor nostri dragi de la Nemiskacat, Tunde și Eniko, pentru echipa Annie Sloan România să participăm împreună la un workshop și o întâlnire cu Annie Sloan la Oxford.
Wow!!! Cam cum sună asta?
M-am entuziasmat, apoi m-am răzgândit, apoi iar m-am entuziasmat, apoi am intrat într-un carusel de senzații și trăiri ce au venit cu insomnii (nu mă caracterizează, de obicei dorm ca valiza), panici, frici, gânduri, etc.
Vă scutesc, au fost ale mele și le-am depășit cumva. Cu ajutorul familiei, a prietenilor, a colegelor mele, plus ceva pastile pe baza de plante 😊 nimic n-a fost ignorat.
Am plecat pe 10 octombrie către Oxford, împreuna cu Kati, country agent-ul Annie Sloan România și cu Biborka, colega mea din Targu
Mures. Ne-am întâlnit seara la un pub cu întreaga gașcă din România plus Ungaria la o plăcintă cu carne de vită și o bere englezească.
Fain și vesel.
Pe 11 octombrie am ajuns dimineața la sediul Annie Sloan, unde aveam programat workshop, curs de marketing online și să ne cunoaștem cu Annie. Ei bine, eram ca niște copii într-o cofetarie super faină sau într-un magazin de jucării, am facut 14 oameni 1000 de fotografii la toate piesele de mobilier, la toate colțurile de atelier, unii altora, la sala de mese….peste tot multe fotografii. Ziceai că suntem posedați, dar…Doamne: câtă culoare și câtă inspirație găsești în locul acela. În plus, să poți atinge piese de mobilier vopsit pe care le știai din cărți…vis. Să descoperi work-book-urile cu combinații de culori, cu idei de amenajări, cu diverse pattern-uri gândite de Annie…OMG. Am dat chiar și un ochi in fabrică, dar acolo lucrurile erau mult
prea organizate pentru niște creative ca noi.
Culmea este că am facut inclusiv workshopul cu tehnici pentru începători, pe care îl predasem de foarte multe ori și totuși, chiar și acolo am găsit noutăți.
La un moment dat Annie a apărut, am făcut ceva conversație, și-a văzut apoi de treaba ei în birou și după câteva ore s-a scuzat că trebuie să plece. Moment în care toată lumea s-a agitat să facem totuși și ceva fotografii, în plus, grupul nostru avea pregătite daruri simbolice atât pentru Annie, cât și pentru membri echipei ei.
Să vizualizăm: și eu, ca toată lumea îmbrăcată sport, că nu te duci îmbrăcată office la asemenea evenimente, dar cu eșarfa croșetată de mama mea (foarte colorata), plus colierul (tot colorat) de la Nia’s
Craft Boutique. Mă așez frumos lângă Annie pentru poză, eu împăiată ca de obicei (habar n-am cum să stau frumos la poze), iar ea foarte naturală și relaxată îmi admiră eșarfa și colierul.
De obicei, când se întâmplă momente din astea, ofer în dar respectivul obiect fără să clipesc: mi se pare normal, spontan și foarte practic – fac o bucurie fără să greșesc.
Iubesc să fac daruri.
Așa că... mi-am scos colierul... m-am întors către Annie și i l-am oferit. Evident că nu mai știu exact ce mi-a spus atunci, pentru că m-am tăiat ca maioneza de emoții după ce m-am dus către ea.
S-a bucurat extrem de firesc, de normal și de cald, și l-a pus la gât cu ajutorul lui Tunde, apoi m-a rugat să-i dau mesaj pe Instagram cu
link către contul Cristinei de la Nia’s Craft, creatoarea rotocoalelor, și-am mai făcut o fotografie în care deja colierul “migrase” la gâtul ei.
Ce a urmat a fost însă ca din cele mai frumoase vise: Annie i-a dat Cristinei mesaj să-i spună cât de mult îi place colierul, a făcut mai multe postări pe instagram în care poartă colierul, inclusiv a făcut un video în care povestește tot momentul cu conturile noaste etichetate.
Whaaat? Nu vreți să știți ce inimă mare am avut și eu și Cristina aka Nia’s Craft Boutique.
Acum Annie mă urmărește pe Instagram, eu încep să mă simt prost că instagramul meu nu arată chiar wow (se uita Annie, mă urmareste, oare ce crede despre ce postez?).
Faptul că reacționează la ce fac pe instagram mă onorează, mă bucură, mă copleșește, mă obligă.
Faptul că mi-a dat mesaj s-o etichetez când vopsesc ceva și postez, mă face să pun mâna pe pensulă.
Si toata povestea asta e asa… cu căldură si bucurie multă multă multă în suflet.
Cam așa sunt de generoși, calzi și autentici oamenii cu adevărat mari. Și așa se întâmplă când oameni creativi se întâlnesc, se conectează, povestesc despre culori, creații, schimbă idei, uneori chiar coliere 😊
Concluzii?
Câteva:
- o iubesc pe Annie Sloan, aș vrea sa fiu la fel de relaxată ca ea cand mă “fac mare”, eventual la fel de cunoscută 😉;
- mă bucur că am ieșit din zona de confort, experiența avută a meritat pe deplin;
- în continuare nu-mi place să plec de acasă sau să zbor cu avionul (am aterizat de doua ori la dus și am avut întârziere câteva ore la întors), dar pot face excepții pentru experiențe/momente ce merită;
- da, oamenii frumosi merită timp, oboseală, drum ca să-i cunoști;
- da, experiențele sunt cele mai faine daruri pe care ți le poți oferi;
- da, îmi doresc să am lângă mine cât mai mulți oameni faini și creativi – e așa balsam pe suflet!
Așa că, daca-ți dorești să participi la un workshop, la un spectacol, la un concert…du-te. Nu contează că e drum de câteva ore sau o zi, nu contează ce eforturi mai implică respectiva experiență, faptul că vii acasă cu sufletul plin și cu convingerea că ai facut ceva pentru tine este foarte fain.
E bucurie pură. Și-s rare momentele astea în ultimul timp.
Și da, vopsirea de mobilier este atââât de faină.
Tu ce ai făcut pentru sufletul tău în ultima vreme?
Comments